Mijlocașul spaniol Isco a fost desemnat câștigătorul trofeului „Golden Boy”, care premiază cel mai bun jucător sub 21 de ani dintr-un campionat european.
Wayne Rooney, Lionel Messi sau Mario Gotze. Sunt jucători deja consacrați în fotbalul mondial care au un singur lucru în comun. Fiecare a reușit să câștige o dată în carieră trofeul „Golden Boy”, un echivalent al „Balonului de Aur” pentru jucătorii care nu au împlinit încă 21 de ani. Iar pe urmele lor calcă acum Isco, spaniolul de la Malaga fiind votat de jurnaliști drept cel mai bun tânăr jucător al anului 2012.
I-a bătut pe El Shaarawy și Courtois Cotidianul italian „Tuttosport” a decis să acorde începând cu anul 2003 trofeul „Golden Boy”, prin intermediul căreia răsplătește cel mai bun jucător care nu a împlinit 21 de ani și care evoluează într-un campionat european. Practic, „balonul de aur” pentru jucătorii aflați la începutul carierei. Câștigătorul se decide pe baza voturilor unor publicații celebre, precum „L”Equipe”, „Marca”, „A Bola” sau „Bild”. Iar în acest an câștigător a fost desemnat ibericul Isco (20 de ani), jucătorul Malagăi totalizând 137 puncte, cu 12 mai multe decât italianul Stephan El Shaarawy (AC Milan) și cu 21 mai multe față de portarul belgian Thibaut Courtois (Atletico Madrid). „Când am aflat că mă bat cu El Shaarawy și Courtois pentru acest titlu, am crezut că nu am nicio șansă. Sunt foarte mulțumit și fericit”, a spus Isco după ce a primit trofeul.
E supranumit „noul Iniesta” Pe numele său real Francisco Román Alarcón Suárez, mijlocașul spaniol în vârstă de 20 de ani a explodat după ce a fost transferat de Malaga la începutul lui 2011, devenind titular incontestabil în angrenajul echipei antrenate de Manuel Pellegrini. Deși a fost dorit și de Barcelona, ibericul a ajuns la echipa andaluză după ce șeicul Abdullah al Thani a pus pe masa Valenciei 6 milioane de euro. O sumă infimă pentru potențialul tânărului spaniol, care impresionase la naționalele de juniori și tineret ale Spaniei. „Lumea mă compară cu Iniesta, dar Don Andres e un jucător fantastic. E eroul Spaniei, eu sunt departe de acel nivel”, a spus modest, Isco. Însă ibericul a avut șansa de a evolua lângă unul dintre idolii săi, fiind deja convocat la naționala mare de Vicente del Bosque pentru două amicale, fără a intra însă pe teren.
9 goluri a marcat Isco pentru Malaga în cele 55 de meciuri jucate în tricoul andaluzilor
15 milioane de euro e cota de piață a mijlocașului iberic
Istoria câștigătorilor trofeului „Golden Boy”
2003: Rafael Van der Vaart 2004: Wayne Rooney 2005: Lionel Messi 2006: Cesc Fabregas 2007: Sergio Aguero 2008: Anderson 2009: Pato 2010: Mario Balotelli 2011: Mario Götze 2012: Isco
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER